Domnule, ar trebui facut ceva si cu zgomotul din blocuri. Eu nu stau la strada si nu am probleme cu masinile si cu tramvaiele, ci cu vecinii prea zgomotosi. Ar trebui si in aceasta privinta instituite niste reguli mai clare si care sa ne protejeze de agresiunea vecinilor. Eu de exemplu am pe cineva langa mine care canta mereu la un instrument muzical, aproape in fiecare zi, si o face ori seara, ori dimineata. Daca ii spun ceva, zice ca se incadreaza in prevederile legale care spun ca nu poti sa faci zgomot dupa ora 22.00. Dar pana atunci ce facem? Sunt multi care polueaza fonic sub acoperirea legii. Cei care fac zgomot permanent ar putea fi obligati sa isi izoleze fonic apartamentele. De ce inainte de 22.00 nu putem avea liniste? Suntem toti fosrte stresati si obositi si vrem ca atunci cand ajungem acasa sa avem liniste! Mai sunt cei care fac reparatii in casa. Tot asa, se lucreaza pana seara tarziu, pana la limita orei 22.00. Si se lucreaza si sambata, si duminica, zile in care am vrea sa ne odihnim si sa avem liniste. Si iarasi nu poti sa le spui nimic pentru ca se incadreaza in orele prevazute de lege. Ar mai fi problema cainilor fara stapan, care de multe ori fac un zgomot infernal pe strazi. Si cu cei cu stapan e problema cand latra in casa. Va rog sa aveti in vedere si aceste aspecte la realizarea strategiei anti-zgomot. Va multumesc. |